Gnoseologia se referă la o doctrină a cunoașteriifilosofice. Ea este implicată în cercetare, teorii ale cunoașterii și ale criticii. Gnoseologia examinează cunoștințele din punctul de vedere al relației cercetătorului cu obiectul studiat.
Gnozologia ca o doctrină a cunoașterii includeun subiect înzestrat cu voință și conștiință și un obiect al naturii care se opune, independent de voința și conștiința subiectului, unite cu el doar printr-o atitudine cognitivă.
Studiul gnoseologie studiază astfel de probleme cum ar fi:
interpretarea obiectului și subiectului cunoașterii,
structura procesului cognitiv,
problema adevărului, definirea criteriilor sale,
probleme de metode și forme de cunoaștere etc.
Epistemologia studiază problematica esenței cunoașterii,determinarea capacităţilor sale, precum şi modul în care cunoaşterea şi realitatea se leagă. Epistemologia dezvăluie condițiile în care cunoașterea este de încredere și adevărată. Teoria cunoașterii stă la baza epistemologiei. Sarcinile acestei științe constă în analiza temeiurilor universale, care fac posibil să se considere rezultatul cunoașterii drept cunoaștere care exprimă starea adevărată, reală a lucrurilor.
Epistemologia s-a dezvoltat ca sferăcunoștințe filozofice chiar înainte de formarea științei moderne. Interpretarea teoretică și cognitivă a epistemologiei începe din momentul în care construcțiile teoretice sunt interpretate din punctul de vedere al corespondenței lor cu adevărul, realitatea, i.e. statutul lor de existenţă poate fi atribuit anumitor obiecte abstracte. Epistemologia se bazează pe date empirice care confirmă teoria din punctul de vedere al validității acestora, definind și analizând cunoștințe fiabile și problematice în ele.
Procesul de cunoaștere în sine este una dintre nevoile umane de bază.
Ca parte a filozofiei, a apărut epistemologia înantichitate. Condiția pentru originea sa a fost o tranziție care a schimbat viziunea asupra cunoașterii. Ei nu au început să-l considere ca pe un proces natural care este inerent naturii umane, ci au trecut la dorința de a controla activitatea cognitivă. Există anumite etape în dezvoltarea epistemologiei, datorită extinderii gamei factorilor de cunoaștere studiați.
1. În primul rând, cunoașterea a fost analizată ca activitate a minții. Au studiat tehnica gândirii și logica a fost principala disciplină epistemologică.
2.În această etapă, metodologia devine principala disciplină epistemologică. Epistemologia studiază experiența practică și senzorială, legătura dintre sentimente și rațiune, tehnologiile cercetării experimentale și experimentale.
3. În această etapă se ține cont de diversitatea fundamentelor și a metodelor de cunoaștere, se întemeiază noi școli epistemologice: teoria cunoașterii implicite, hermeneutica, fenomenologia, semiotica, științismul.
Cunoașterea se desfășoară sub două forme, considerate ca aspecte ale activității cognitive: rațională și senzuală.
Cunoașterea senzorială se datorează primirii de informații prin simțuri și prin sistemul nervos. Cunoștințele în realitate sunt stocate și procesate sub formă de imagini vizuale.
Cunoașterea rațională se bazează pe gândirea logică abstractă. Înțelegerea realității se realizează prin mijloace de semne simbolice generalizate.
Activitatea umană cognitivă înse bazează în principal pe capacitatea de cunoaștere rațională. În timp ce cunoașterea senzuală umană este relativ similară cu cunoașterea animalelor superioare. Operațiuni precum combinarea, distingerea, compararea datelor sunt aceleași pentru cogniția rațională și senzorială.
Principalele forme de cunoaștere senzorială sunt percepția, senzația și prezentarea.
Principalele forme de cunoaștere rațională sunt judecata, conceptul, inferența.
