„Toamna Boldinskaya” a lui Pușkin este, poate, unadin acele perioade în care creativitatea curgea ca un râu din marele geniu rus. Alexander Sergeevich tocmai se pregătea de nuntă cu Natalya Goncharova, dar după logodnă, care a avut loc în primăvara anului 1830, au apărut unele dificultăți materiale, pentru a le rezolva, bărbatul a plecat la Boldino. S-a dus în sat la 31 august 1830 și a planificat să rămână acolo nu mai mult de o săptămână, după care s-ar întoarce la mireasă, dar soarta a decretat altfel. În timpul șederii sale în Boldino, a început o epidemie de holeră și, datorită carantinei stabilite, scriitorul nu s-a putut întoarce nu numai la Moscova, ci chiar la Sankt Petersburg.
Alexander Sergeevich se trezea de obicei la ora 6dimineața, am făcut un duș cu gheață, am băut cafea și întins pe pat am scris proză și poezie. Și a făcut-o atât de repede, de parcă nu și-ar compune singur lucrările, ci și-a notat sub dictare. Scriitorul însuși s-a bucurat de o dispoziție atât de creativă și, fără a pierde niciun minut gratuit, a creat capodopere ale clasicilor ruși. „Toamna Boldinskaya” a lui Pușkin s-a dovedit a fi foarte productivă, pe tot parcursul șederii sale în sat, scriitorul a reușit să creeze trei duzini de poezii, să scrie o poveste în octave, 5 romane în proză, câteva tragedii mici, ultimele 2 capitole ale lui Eugene Onegin. În plus, au existat multe lucrări neterminate.
Pe lângă poezie, trebuie remarcatpovești scrise în proză. În Boldino, Pușkin a scris „Poveștile lui Belkin”, ceea ce l-a ajutat să se stabilească nu numai ca poet, ci și ca prozator. Aceste lucrări au fost date scriitorului mai ales cu ușurință și în mod natural, le-a creat cu duhuri înalte și entuziasm fără precedent. Alexander Sergeevich a lansat povestea nu sub propriul său nume. În ele, a introdus multă ironie, observație și umanitate.